miercuri, 1 septembrie 2010

Marea iubire...

Ti-ai putea imagina viata fara dragoste? Ai putea petrece ziua fara sa iti fie dor de cel alaturi de cel care te-ai trezit dimineata? Ai putea vedea existenta ta fara ca el sa iti stearga lacrima din coltul ochiului, sa te stranga strans in brate in fiecare seara sau sa te sarute apasat pe frunte atunci cand se trezeste in miez de noapte?

Tu ai gasit marea dragoste sau inca o mai cauti? Nu cred ca exista pe lumea asta fiinta care sa nu isi doreasca sa fie iubita, sa isi intalneasca marea dragoste, sa vrea sa traiasca o poveste de dragoste incredibila, sa fie indragostita "dramatic".

In momente de disperare in care tristetea si singuratatea ne "scrijelesc" sufletul, ne dorim "un el", care sa ne stranga de mana si sa ne spuna ca totul va fi bine, ca fericirea nu este departe, ca marea dragoste este chiar aici, langa tine.

Iubirea nu este un moft, este sensul vietii tale

Dragostea nu este un moft, este o necesitate, iar de marea dragoste toti avem nevoie, pentru ca inseamna implinire, fericire.

Mihaela are 23 de ani si spune ca si-a cunoscut marea iubirea la mii de kilometri departare, pe internet: "Mika este din Maroc si pot spune ca distanta chiar face ca inima sa bata mai tare. Nu a fost o dragoste 'la prima vedere', ci o iubire care s-a 'asezat' si a devenit mai puternica in timp. Dupa 6 luni, ne-am si vazut fata in fata, pentru ca a venit sa ma ia in Maroc. Mi-a spus ca a fost cucerit cand am spus ca las totul si il urmez oriunde, atat timp cat suntem impreuna. Distanta a fost un liant pentru noi, a facut ca iubirea sa fie mai puternica. Iubirea inseamna fericire. Nu aveam niciun motiv sa nu o urmez, oriunde ar fi fost, chiar si la Polul Nord", imi spune Mihaela, cu zambet larg pe fata, iar langa ea, Mika zambeste si isi strecoara timid mana in mana ei.

Marea iubire a Ancai este fostul ei iubit. "Eu nu mai caut marea iubire pentru ca stiu ca am gasit-o, sunt convinsa de asta. Ne-am despartit de 2 ani, dar sentimentele mele nu s-au schimbat, sunt la fel de reale si puternice. Este o poveste incredibila de iubire, aproape imposibila, dar foarte vie si pulseaza in vene in fiecarea minut al existentei mele. Impreuna vom fi pentru toata viata, iar ceea ce a fost adevarat, mereu se intoarce la tine".

Daca nu ai trait dragostea adevarata, nu ai cum sa intelegi cuvintele Ancai, pentru ca ti se pot parea vorbe goale, lipsite de substanta. Iubirea se simte cu toata fiinta, nu se poate invata, nu se poate mina. Degeaba strangerea de mana este puternica daca nu transmite ceva, daca nu ajunge la inima. Si, de cele mai multe ori, iubirile aproape imposibile sunt cele mai frumoase povesti de dragoste, cele mai mari iubiri, cele care lasa urme adanci in inima si in gand.

"Iubirea iti arata o alta lume, una frumoasa! Marea iubire iti arata cel mai frumos taram, mai frumos decat ai visat vreodata! Marea iubire 'iti da voie' sa nu mai vrei pe nimeni altcineva, sa nu mai simti pe altcineva, decat pe el, singurul care iti poate alina sufletul, singurul care te face sa simti sarutul, caldura mainii care iti sterge lacrimile, care iti mangaie tamplele", imi spune Alina.

Iubirea se simte, nu se invata

Despre iubire s-au scris si se vor scrie multe, dar oare cati au trait, au simtit marea iubire, oare cati o vor simti, cati o vor cauta? "Pentru mine nu exista iubire sau/si fericire; nu m-am nascut pentru a fi fericita, iar marea iubire este ceva care nu exista, este o inventie", sunt niste cuvinte pe care le aud din ce in mai des si care nu fac decat sa adanceasca suferinta celui care le rosteste...

Iubirea adevarata, marea iubire sfideaza timpul, distanta, religia, sfideaza orice obstacol. Marea iubire se cauta toata viata, trebuie numai sa iti doresti cu adevarat, din tot sufletul. Nu poti sta intreaga viata intr-o sala de asteptare, sa astepti, fara a clinti un deget, un tren care sa iti aduca marea iubire, fericirea. "Mai bine cumperi un bilet, alegi drumul, pe care il consideri potrivit, si te aventurezi", acestea erau cuvintele bunicii mele...

Tu ai gasit marea iubire sau inca o mai cauti?

5 secrete pentru o viata sanatoasa



1. Incearca sa ai o greutate constanta

Persoanele slabe au o greutate stabila si nu isi fac probleme care este aceasta. Ele nu se cantaresc si nu se masoara zilnic. In casa lor nu vei gasi niciodata un cantar, pentru ca nu au nevoie de el. Ele au incredere in propriul corp si stiu ca asta le asigura o greutate constanta. Sigur ca este usor de zis in cazul in cazul persoanelor a caror greutate nu se modifica usor. Dar greutatea nu li se modifica doar pentru ca nu se gandesc la asta? Grija constanta pentru greutate detemina ca aceasta sa se modifice si sa varieze. Asa se explica cresterile bruste in greutate. Incearca sa nu faci o obsesie din asta si ai sa vezi cum greutatea corpului tau va ramane constanta.

2. Gandeste pozitiv

Persoanele slabe au o atitudine pozitiva, au incredere in ele. Pentru ca nu s-au confruntat niciodata cu problema greutatii ele stiu ca secretului unei vieti fericite consta intr-o atitudine pozitiva. Au o impresie foarte buna despre ele pentru ca nu au permis niciodata celor din jur sa le influenteze. Din aceste motive exista tendinta sa le criticam pentru comporamentul lor permanent pozitiv. Modul in care isi vad corpul se refecta si asupra aceluia in care privesc viata. Incearca sa ai incredere in propriul tau corp si sa gandesti pozitiv. Acest lucru va fi reflectat si asupra atitudinii tale fata de ceilalti.

3. Invata sa intuiesti de ce mananci

Persoanele slabe mananca atunci cand le este foame, dar si din alte motive. Mananca pentru ca stiu ca au nevoie de energie, dar mananca si atunci cand nu le este foame. S-a constatat ca 75% dintre oameni mananca pentru a se simti bine din punct de vedere psihic, 25% din dorinta psihica si doar 10% din motive emotionale. Secretul este sa fii atenta la semnalele pe care ti le transmite corpul si astfel vei sti de ce sa mananci. Se intampla de asemenea sa iti doresti sa mananci doar pentru ca ai avut o zi proasta sau pentru ca ai pofta de ceva dulce. Savureaza momentul fara sa te gandesti la consecinte. Ai grija insa ca momentele de rasfat sa nu fie foarte dese.

4. Invata sa intuiesti ce sa mananci

Persoanele slabe mananca exact ceea ce poftesc. Se pare ca au un simt dezvoltat asupra a ceea ce vor sa manance. Stiu exact ce trebuie sa ofere corpului lor pentru a fi plin de energie chiar daca asta presupune sa piarda o jumatate de zi la cumparaturi. In cazul in care nu au timp au grija sa inlocuiasa mancarea pe care si-o doreau cu ceva asemanator. In timp ce savureaza mancarea ei nu se gandesc neaparat la ea, ci au si alte preocupari. Gandeste-te inainte de a manca ceva si analizeza-ti simturile si dorintele. Ai grija insa si la alimentele interzise.

5. Invata sa intuiesti cat sa mananci

Persoanele slabe stiu exact cat sa manance si stiu exact cand sa se opreasca. De obicei nu termina ce au in farfurie, mai ales atunci cand iau masa intr-un restaurant pentru ca portia este mai mult decat au ei nevoie. Atunci cand mananca acasa stiu exact cat sa isi puna in farfurie pentru ca stiu care este cantitatea necesara de alimente de care are nevoie corpul lor. Astfel de persoane pot nici macar sa nu isi puna in farfurie mancare si doar sa guste pentru ca stiu cand sa se opreasca.

Femeia traieste mai mult decat barbatul..,


Desi traim intr-o lume industrializata, femeile au o viata cu 5-10 ani mai lunga decat barbatii. Dintre persoanele trecute de 100 de ani, 85% sunt femei.

Bolile cardiovasculare
Un motiv important este faptul ca in cazul femeilor bolile cardiovasculare apar mai tarziu sau chiar mai rar. Femeile dezvolta aceste probleme abia in jurul varstei de 70-80 de ani, adica mai tarziu cu 10 ani decat barbatii.

Pentru mult timp doctorii au crezut ca aceasta diferenta apare din cauza estrogenului. Dar studiile au aratat ca estrogenul nu are nici o legatura, ba dimpotriva, pentru femeile aflate la post-menopauza poate fi chiar daunator.

Fierul
Intarzierea aparitiei bolilor cardiovasculare ar putea fi cauzata de faptul ca femeile au un deficit de fier, in comparatie cu barbatii. In special femeile tinere, aflate in jurul varstei de 20 de ani, din cauza menstruatiei.

Carnea rosie
In Olanda, a fost realizat un studiu care a urmarit aportul de carne rosie si incidenta bolilor de inima. Astfel, in regiunile in care nu s-a consumat carne rosie, populatia a avut doar jumatate din rata atacurilor de cord si a accidentelor vasculare cerebrale in comparatie cu cei pe ale caror mese s-a gasit si carne rosie.

Cromozomii X
O alta posibila explicatie, mai complicata, pentru logevitatea femeilor este faptul ca acestea au doi cromozomi X, in timp ce barbatii doar unul.

Furtuna de testosteron
Mai exista cateva motive pentru care barbatii traiesc mai putin decat femeile. Cand ajung in jurul varstei de 20 de ani, ei trec prin ceva numit “furtuna de testosteron”.

Nivelul lor de hormoni poate fi destul de mare si destul de variabil la aceasta varsta, putand induce un comportament destul de periculoas. Cum ar veni, barbatii tineri nu isi poarta centurile de siguranta: consuma prea mult alcool, pot fi agresivi si asa mai departe. Aceste comportamente conduc la o rata mai mare de deces.

Depresia
Un alt aspect care determina o rata mai mare a mortalitatii in randul barbatilor este depresia, in special la persoanele in varsta. Tentativele acestora de suicid au mai multe sanse de reusita decat in cazul femeilor.

Factorii de mediu
In proportie de aproximativ 70%, speranta medie de viata este influentata de factorii de mediu - comportamentul nostru si atmosfera in care traim. Doar 30% se datoreaza geneticii.

Si da, astea sunt vesti foarte bune. Pentru ca sunt atat de multe lucruri pe care le putem face pentru noi, pentru sanatatea si viata noastra. Cei mai multi dintre noi ar trebui sa reusim sa ajungem pana la 80 de ani. Si nu e adevarat ca pe masura ce imbatranim suntem tot mai predispusi la boli. De fapt, cu cat mai mult inaintam in varsta, cu atat mai evidenta e dovada ca am trait sanatos.


Fumatul, colesterolul si stresul
In general, sunt trei lucruri rele pe care barbatii le fac in comparatie cu femeile: fumeaza mai mult, consuma mai multe alimente care duc la cresterea colesterolului si, se pare, nu reusesc sa faca fata stresului la fel de bine.

Tu de ce crezi ca traiesc femeile mai mult decat barbatii?

duminică, 22 august 2010

CUM INCEPE VIATA FIECARUI OM...


Cand incepe viata umana?
Cand incepe viata umana?


Cand incepe viata umana?

Spre deosebire de omologii lor romano-catolici, teologii ortodocsi nu vor sa se pronunte asupra unui moment anume cand Dumnezeu inzestreaza embrionul nou creat cu suflet. Gandirea occidentala este marcata de un anume dualism in aceasta privinta, sustinand ca sufletul este creat in acealsi timp cu trupul sau ca sufletul ii este infuzat trupului la un anumit timp dupa fertilizare.

Pentru ortodocsi, aceasta viziune reifica sau obiectiveaza sufletul, deosebindu-l de corp, ca o entitate separata. Din perspectiva holistica a Parintilor greci, ar fi mai potrivit sa vorbim despre trup nu ca avand sau posedand un suflet si ca fiind insufletit. In fiecare stadiu al existentei sale este insufletit de psyche, principiul datator de viata daruit de Dumnezeu.

Nici trupul, nici sufletul nu pot exista in ultima instanta unul fara celalalt, chiar daca moartea fizica implica o anumita separare a sufletului de carne. Corpul (soma) cuprinde carnea, sufletul si duhul si, desi carnea "se intoarce in tarana", caracterul trupesc sau somatic al existentei noastre ramane in eternitate. Din acest motiv, adoptand imagistica biblica, sustinem ca biruinta lui Hristos asupra mortii rezida nu in imortalitatea sufletului, ci in invierea trupului.

De aceea, in loc sa sustinem ca persoana umana primeste si poseda un suflet ca pe o entitate distincta de trup, ar fi mai corect sa spunem ca persoana este o fiinta insufletita si este asa inca de la fertilizare. Cu alte cuvinte, sufletul trebuie sa fie inteles ca suflul datator de viata care indruma cresterea persoanei de la fertilizare, prin moarte, pana in imparatia cereasca.

Acest mod de gandire conduce la concluzia esentiala ca viata umana este sfanta chiar de la inceputul sau, de vreme ce este o existenta insufletita inca de la zamislire, in aceasta calitate este o existenta personala, creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si inzestrata cu sfintenie, care o meneste vietii vesnice.

Cea mai stringenta chestiune pe care trebuie sa o luam in discutie relativ la utilizarea celulelor embrionare si la donare este intrebarea binecunoscuta, indelung dezbatuta, cu privire la momentul cand incepe viata umana.

Acum cativa ani am incercat sa pun aceasta intrebare referindu-ma la descoperirile recente in domeniul embriologiei. Concluzia la care am ajuns era ca viata umana incepe la conceptie - adica la fertilizare sau singamie -, odata cu fuziunea dintre nucleul spermei si ovul, pentru a produce zigotul unicelular.

Parerea mea era ca procesul continuu dintre fertilizare si nastere este de asemenea natura, incat nu se poate argumenta ca exista alt punct care sa marcheze inceputul actual al vietii. Desi nu mi-am schimbat punctul de vedere, merita totusi sa nuantez concluziile pe care le-am tras si sa ridic iar intrebarea cu privire la dovezile stiintifice pe care se bazeaza acele concluzii. ingaduiti-mi sa incep cu o scurta privire generala asupra problemei.

De-a lungul istoriei s-au dat diferite raspunsuri la intrebarea legata de inceputul vietii umane. Alegerea fundamentala se face intre insufletirea "imediata" si cea "intarziata" sau umanizare; altfel spus, zigotul in sine poate fi considerat un individ uman (si nu doar o bucata amorfa de tesut uman) ori individualitatea incepe de fapt mai tarziu, in timpul sau dupa perioada de gestatie?

Cei care apara cel de-al doilea punct de vedere sugereaza o varietate de posibilitati. Strict vorbind, unii sustin ca viata umana incepe odata cu implantarea ovulului fertilizat in peretele uterin; altii sustin ca incepe la un timp foarte scurt dupa aceea, cand se contureaza trasatura primitiva sau primitive body axis, care duce la dezvoltarea initiala a ma-duvei spinarii si a sistemului nervos central.

Altii - trebuie sa subliniem ca adesea cu scopul de a mentine dreptul de avort - identifica primul stadiu al vietii umane reale cu momentul in care mama simte in pantecele sau prima miscare a pruncului sau cu nasterea, cand copilul ia prima inghititura de aer ori incepe sa respire singur. Mai mult, altii ii neaga copilului nou-nascut dreptul la recunoastere si protectie legala pana ce nu va dovedi ca nu sufera de anomalii genetice grave, deficienta mintala si alte defecte. Din acest punct de vedere, viata umana incepe numai cand societatea spune ca incepe si cand ii confera pruncului nou-nascut statutul de fiinta sau persoana umana.

Nu exista nici o indoiala ca, in ceea ce priveste fertilizarea, embrionul nou creat este caracterizat de unicitate genetica sau, si mai precis, de individualitate genetica. Sigur ca aceasta structura genetica nu constituie in sine embrionul, dar va determina fiecare celula a fiintei care se dezvolta de-a lungul intregii sale vieti. Cei douazeci si trei de cromozomi primiti de la fiecare parinte se aliniaza intr-o combinatie unica, care produce noi lanturi de ADN, care reprezinta in acelasi timp matricea si materialul de constructie esential al vietii.

La inceputul anului 1953, Francis Crick si James Watson, din cadrul Universitatii Cambridge, cu colaborarea Rosalindei Franklin si a altor oameni de stiinta, au produs un model de ADN care le-a permis cercetarilor ulteriori sa confirme rolul-cheie indeplinit de acest acid in dezvoltarea umana, in special in stocarea si transmiterea informatiei ereditare.

Structura moleculei implica un dublu helix, care seamana cu doua tirbusoane. E constituita dintr-o coloana vertebrala alcatuita din doua lanturi spiralate, legate de perechi de baze purinice si pirimidinice: adenina si timina, guanina si citozina. Aceste perechi, legate prin legaturi de hidrogen, "rostesc", prin literele A-T si G-C, codul de baza al vietii.

Desi materialul genetic se poate dubla prin multiplicarea mo-nozigotica sau "identica" anterior implantarii embrionului in membrana uterina, odata cu fertilizarea vine la viata o fiinta unica, al carei genom (structura genetica) este diferit de al fiecarui parinte in parte. Deci nu exista nici o disputa intre embriologi cu privire la momentul in care incepe individualitatea genetica. Aceasta se constituie de "la inceput", odata cu crearea zigotului.

Ceea ce este mai putin limpede si constituie o chestiune de dezbatere este daca reprezinta genetica este insotita de individualitatea de dezvoltare. Prin aceasta expresie ne referim la stadiul in care celulele embrionare incep sa se diferentieze intr-o asemenea maniera, incat devin tot mai specializate, conducand la dezvoltarea unor tesuturi si organe specifice.

Aceasta diferentiere este generata in mare parte de expresia genelor: conlucrarea intre genele individuale are efectul de a le activa si dezactiva incepand cu primele stadii ale dezvoltarii embrionare si continuand de-a lungul vietii organismului. intrebarea este daca diferentierea celulara incepe in mod definitiv in timpul fazei preimplantatorii sau abia dupa implantare, odata cu transformarea radicala numita gastrulatie ori singularizare, cand se pierde capacitatea de impartire in doua entitati identice din punct de vedere genetic si incepe organogeneza, producerea de organe specifice.

Poate ca intrebarea aceasta nu pare importanta. Ea este insa cruciala pentru determinarea atitudinii Bisericii fata de proceduri precum fertilizarea in vi-tro, CCEN si donarea. Si asta dintr-un motiv foarte simplu. Daca atat individualitatea genetica, cat si cea de dezvoltare exista inca de la fertilizare, atunci trebuie sa subliniem ca viata umana incepe odata cu crearea zigotului.

Daca insa diferentierea celulara incepe numai la implantare, atunci trebuie sa spunem ca o viata umana individuala incepe numai in acel punct, in acest caz, asa-numitul "pre-embrion" (anterior implantarii) ar putea fi considerat ceea ce numim de regula "substrat al vietii umane", date biologice necesare pentru actualizarea potentialului de a deveni viata umana. Dar in aceasta calitate nu ar putea fi considerat o fiinta umana individuala, si cu atat mai putin o persoana.

Dupa numerosi specialisti din acest domeniu, un argument decisiv in favoarea insufletirii intarziate este fenomenul cunoscut ca totipotenta, capacitatea unei celule individuale de a dezvolta un organism complet. Totipotenta este un termen folosit pentru descrierea blastomerilor, celulele embrionare individuale, nediferentiate, produse in primele stadii ale mitozei. in perioada preimplantatorie, unul sau mai multi blastomeri se pot desprinde din morula.

Dat fiind ca fiecare celula contine intregul genom, si individualizarea sau singularizarea prin intermediul expresiei genetice fie nu a inceput, fie se afla in primele stadii, fiecare blastomer sau grup de blastomeri se poate dezvolta intr-o fiinta umana completa. Acesta este procesul care da nastere gemenilor identici. Fiecare celula individuala este totipotenta la acest nivel, in sensul ca poseda acelasi potential ca si zigotul de a produce o noua viata umana. Aceasta calitate a embrionului pre-implantatoriu ii determina pe multi oameni sa respinga ideea ca zigotul in sine poate fi considerat o fiinta umana actuala si sa sustina teoria insufletirii intarziate.

Cei care sustin insufletirea intarziata invoca nu numai argumentul totipotentei si al incertitudinii cu privire la adevaratul punct de pornire a individualitatii de dezvoltare. Ei gasesc un argument puternic, intuitiv, in fenomenul numit inadecvat "pierdere" (wastage). Acesta se refera la numarul mare - estimarile variaza intre 35% si 75% - de ovule fertilizate (embrioni) care sunt respinse spontan de trupul mamei inainte de implantare si inainte de a-si da seama ca este insarcinata.

Aceste "mici pierderi de sarcina" fac parte din procesul natural, daruit de Dumnezeu, al procreatiei. Moartea acestor embrioni nu ridica nici o dilema morala in sine. Mama nu este responsabila pentru pierderea lor si, din moment ce nu este constienta ca se petrece, nu trebuie sa se simta vinovata sau sa aiba vreun sentiment de regret.

In incercarea de a le explica fenomenul pierderii atat credinciosilor din parohie, cat si altor nespeci-alisti care s-au preocupat de el, am incercat, de regula, sa il plasez in ideea de teodicee - conflictul, in aparenta de nerezolvat, dintre imaginea unui Dumnezeu bun, atoatestiutor si atotputernic, si realitatea raului.

Multi oameni gandesc ca e cu neputinta de inteles, chiar imposibil, cum poate permite Dumnezeu o asemenea pierdere, daca este vorba de viata umana actuala - daca embrionul preimplantatoriu este in realitate un individ uman, purtator al chipului divin si, in consecinta, o fiinta insufletita.

Acest adevar in sine este suficient pentru a convinge multi oameni, inclusiv crestini catolici si ortodocsi, ca viata umana nu incepe cu fertilizarea, ci cu singularizarea sau gastru-latia, cand, in urma implantarii, celulele embrionare se rearanjeaza in primele straturi germinale - ectoderm, mezoderm si endoderm -, urmate de conturarea trasaturii primitive. Anterior acestei reorganizari radicale a materialului celular, sustin ei, este nepotrivit sau pur si simplu gresit sa consideri embrionul drept viata umana individuala in a carei dezvoltare exista continuitate, sa consideri ca el reprezinta o fiinta umana vie.

Cei care sunt in favoarea insufletirii intarziate subliniaza, de asemenea, dimensiunea fundamentala a legaturii dintre mama si copil pentru statutul de persoana umana (personhood- definita ca "fiintare in comuniune"), in absenta acestei legaturi, care necesita implantarea si dezvoltarea in pantece, ei sustin ca embrionul creat in vitro este de fapt un preembrion. In calitate de ou fertilizat, el este demn de respect datorita potentialitatii sale, dar nu este o fiinta umana. Aceasta inseamna ca exista o diferenta radicala - in limbaj filosofic, ontologic - intre un embrion creat in utero si unul creat in laborator, cel putin atata vreme cat cel de-al doilea nu este transferat in uter in scopul procrearii.

Aceasta atrage dupa sine, pe deasupra, faptul ca embrionii, respinsi anterior implantarii si conturarii relatiei dintre mama si copil nu sunt fiinte umane actuale, ci detin doar potentialul de a deveni, intrebarea care se ridica este urmatoarea: Constituie embrionul in sine o fiinta umana, indiferent de relatia personala pe care ar putea sa o aiba cu mama sau aceasta relatie este factorul de baza, indispensabil, pentru transformarea unui grup de celule intr-un copil aflat in stadiul incipient de dezvoltare?

Daca teoria insufletirii intarziate este corecta, atunci nu putem avea nici o obiectie morala serioasa impotriva manipularii sau chiar a distrugerii embrionilor umani prin intermediul unor proceduri precum FIV (fecundarea in vitro), CCEN si donarea. Am putea recolta celule embrionare nediferentiate din blastocistul preimplantatoriu, desi aceasta manevra ar putea distruge embrionul; am putea ingheta "extraembrionii" produsi intr-un vas Petri in scopul FIV; sau i-am putea folosi in experimente si am putea clona respectivele celule in scopul descoperirii diverselor terapii medicale, toate acestea fara consecinte morale semnificative.

Mai mult, nu am mai avea nici o ezitare relativ la intreruperea sarcinilor rezultate in urma violului sau incestului. Si aceasta pentru ca, in aceasta faza, se considera ca embrionul nu a dobandit individualitate de dezvoltare si, prin urmare, ar trebui sa fie privit doar ca o preconditie necesara vietii umane actuale sau vietii unei fiinte umane actuale.

In ciuda fenomenului practic inexplicabil al pierderii, m-am pronuntat in favoarea insufletirii imediate, in speranta ca dovezile stiintifice vor confirma ca diferentierea celulara incepe de fapt odata cu mitoza, imediat dupa fertilizare. Fara a intra in detalii, putem nota pe scurt urmatoarele argumente care sustin acest punct de vedere.

Regretatul embriolog francez Jerome Lejeune, impreuna cu alti colegi de breasla, a demonstrat ca fenomenul de metilare ADN indica inceputul diferentierii celulare de la stadiul bicelular la cel tetra-celular al mitozei (diviziune sau impartire). Adaugarea de metil (CH3) peste baza citozina a ADN-ului serveste drept indicator al expresiei genetice inca din acest stadiu primar.

Aceasta expresie contribuie la diferentierea celulelor individuale. Cu alte cuvinte, inca din acest stadiu primar, blastomerii sunt programati in mod individual, intr-o maniera limitata, sa indeplineasca functii specifice; sunt dirijati de ceea ce Lejeune numeste "formula primara" a dezvoltarii embrionare.

Daca acest lucru este adevarat (a fost dovedit in cazul soarecilor si al altor animale, ramane sa fie confirmat si in cazul oamenilor), atunci teoria conform careia individualitatea de dezvoltare caracterizeaza embrionul inca din primele stadii ale existentei sale, cu mult timp inainte de implantare, sta in picioare. Totodata se arata ca notiunea de totipotenta este inselatoare.

De fapt, numai zigotul este totipotent cu adevarat; blastomerii sunt descrisi mai potrivit ca pluripotenti (capabili de diferentiere intr-unui din numeroasele tipuri de celule), in ciuda faptului ca fiecare poate sa se dezvolte intr-un individ uman.

Daca aceasta teorie a metilarii este corecta, atunci ea confirma faptul ca asa-numitul preembrion se dezvolta in cadrul unui continuum neintrerupt, devenind treptat ceea ce numim in mod gresit embrion, apoi fetus, iar apoi copil.

In consecinta, am fi nevoiti sa afirmam ca viata umana incepe odata cu fertilizarea, iar in cazul in care este asa, embrionul preimplantatoriu trebuie sa fie recunoscut din punct de vedere legal si social ca fiinta umana in intelesul deplin, fiind, prin urmare, demn de iubire si de protectie.

Solutionarea acestei chestiuni critice este o necesitate stringenta, caci pana in prezent Bisericile Catolica si Ortodoxa, impreuna cu numerosi crestini protestanti, s-au impotrivit cu vehementa, chiar cu pasiune recoltarii de celule nediferentiate din embrioni umani, tocmai din convingerea ca este distrusa o viata umana incipienta, ca o fiinta umana este ucisa.

Din motive asemanatoare, Congregatia pentru invatatura de Credinta se opune cu tarie tehnologiilor procreative noi precum FIV, pentru ca implica inca o data crearea si distrugerea de embrioni - in scopuri experimentale -, si pentru ca nu toti embrionii produsi in vitro pot fi transferati in uterul mamei fara riscul implantarilor multiple si al presiunii ulterioare pentru o "reductia fetala", crescand sansele avortului selectiv al unuia sau mai multor copii in pantecele mamei.

In ce priveste CCEN si in special donarea, majoritatea eticienilor catolici si ortodocsi au concluzionat ca ambele sunt inacceptabile din punct de vedere moral. Opozitia lor se bazeaza pe teoria insufletirii imediate, pe convingerea ca sufletul este creat la fertilizare.

Daca se va putea demonstra definitiv ca embrionul preimplantat este de fapt numai un substrat al existentei umane, ca fenomenele totipotentei si risipei dovedesc ca nu poate fi considerat un individ uman, atunci vom fi obligati sa abandonam atitudinea ostila fata de CCEN si de donare, cel putin pentru scopuri terapeutice.

Datorita marii confuzii care planeaza asupra acestei problematici, trebuie sa expunem pe scurt diferenta dintre procesul natural de procreare si donare. Clonarea este realizata asexuat, prin transferul celulelor somatice nucleate. in cadrul acestei proceduri, nucleui unei celule somatice complet diferentiate de la un animal care urmeaza sa fie clonat este inserat intr-un ovul anucleat (un ovul din care a fost indepartat nucleul).

Nucleul somatic fuzioneaza cu ovulul-gazda sub influenta unui impuls electric sau in cultura, ceea ce genereaza segmentarea sau diviziunea celulara. Dupa patru sau sase zile se formeaza un blastocist de aproximativ patruzeci si sase de celule, din care va fi posibila recoltarea de celule nediferentiate. in donarea reproductiva celulele nediferentiate nu vor fi recoltate, in schimb embrionul nou format va fi transferat in pantecele unei mame surogat si, daca va fi posibil, sarcina va fi dusa la termen. Asadar, donarea nu creeaza un genom nou sau unic.

Pe scurt, transferul de celule somatice nucleate este asexuat. Aproape tot materialul genetic este derivat din nucleul somatic originar si, prin urmare, embrionul nou format are in esenta acelasi genom ca si animalul originar, iar celulele care produc embrionul sunt deja diferentiate. Reproducerea embrionara normala (procrearea traditionala), pe de alta parte, este sexuata, implicand unirea dintre un gamet masculin si unul feminin.

Rezultatul este un zigot al carui genom este cu adevarat unic, desi se poate dubla prin multiplicare monozigotica si clonare. Acest zigot este o celula nediferentiata; diferentiarea va incepe numai odata cu primele stadii de dezvoltare embrionara.

Aceste diferente dintre clonare si reproducerea naturala sunt semnificative. Nu s-a demonstrat inca posibilitatea donarii unei fiinte umane si producerea unui embrion uman viabil prin transferul nucleului celulei somatice, desi se continua incercarile in aceasta directie, cu precadere in Coreea de Sud, Italia si Statele Unite.

Desi astfel de tentative sunt justificate prin promisiunea de noi terapii extraordinare, ele au aratat clar limitarile inerente procesului de transfer al nucleului. Prezenta structurilor de metilare anormala a ADN-ului in embrionii donati, de pilda, pare sa fie responsabila pentru succesul neinsemnat inregistrat in randul incercarilor de a crea clone de soareci si de bovine. Daca asa stau lucrurile, atunci controversata disputa asupra donarii umane ar putea fi lipsita de orice semnificatie.

Teama ca la un moment dat donarea umana va deveni intr-adevar o realitate a provocat dileme interesante, tulburatoare. Va fi clona o fiinta insufletita? Mai potrivita scopurilor noastre este concluzia, la care au ajuns numerosi oameni, ca un embrion uman sau nonuman produs de transferul nuclear de celule somatice nu este, din motivele enuntate mai sus, un adevarat embrion, desi se poate dezvolta intr-o fiinta completa (soarece, oaie, capra, pisica etc).

De vreme ce respectivul embrion este produsul tehnologiilor reproductive asexuate si poseda un genom unic, intrebarea care se ridica este legata de statutul sau moral. Chiar daca respingem ideea de recoltare a celulelor nediferentiate din embrionii creati prin fertilizare, putem considera ca este acceptabil, din punct de vedere moral, sa extragem acele celule din embrioni umani clonati?

Clonarea de celule si tesuturi umane se practica de ani de zile. Majoritatea oamenilor pot accepta acest adevar fara vreo indoiala morala, convinsi de faptul ca echipele stiintifice lucreaza cu material uman, si nu cu viata umana individuata, concluzie ce pare evidenta, de la sine. Ambiguitatea planeaza insa asupra embrionilor umani; vorbim aici de material uman, in ordinea celulelor somatice (par, piele, oase, sange etc.) sau trebuie sa-i acordam clonei embrionare in sine statutul de individ uman?

Daca nu reprezinta decat material uman, atunci recoltarea celulelor sale nediferentiate si producerea liniilor de celule nediferentiate in interesul crearii de noi terapii medicale n-ar trebui sa ridice nici o problema de etica. (Este important sa notam ca pentru cei care sunt im favoarea insufletirii intarziate nu exista nici o diferenta morala intre o asemenea procedura si recoltarea celulelor nediferentiate din blastulele create prim reproducerea sexuata. Ambele sunt permise din moment ce nici una nu implica un individ uman real.)

Asa cum am aratat si in alta parte, aparand pozitia insufletirii imediate, dam nastere unui obstacol major in calea cercetarii pentru producerea medicamentelor si dezvoltarea terapiilor care ar putea vindeca o varietate larga de boli neurologice sau de alt gen.

Desi celulele nediferentiate detin, asa cum vom vedea, un potential terapeutic extraordinar, celulele embrionare nediferentiate (inclusiv cele produse prin donare) sunt mai usor si mai ieftin de recoltat. Ne pretinde oare Dumnezeu sa ne opunem acestei cercetari care are potentialul de a salva si de a imbunatati viata? Sau este opozitia noastra o simpla reluare a raspunsului Bisericii la revolutia lui Copernic si o reconfirmare a condamnarii lui Galilei, o reactie bine intentionata, dar prost informata si gresit directionata impotriva descoperirii felului in care Dumnezeu guverneaza universul?

Unii oameni ar putea sa argumenteze ca nu trebuie sa i se ingaduie stiintei sa dicteze convingerile Bisericii. Aceasta obiectie bine intentionata este bazata pe o intelegere gresita a relatiei dintre stiinta si credinta noastra. Dumnezeu este sursa ultima de cunoastere autentica, inclusiv cunoasterea dobandita prin cercetarea stiintifica.

Nu trebuie sa cadem intr-o atitudine fundamentalista de respingere a descoperirilor stiintifice, pentru simplul motiv ca ridica semne de intrebare cu privire la anumite aspecte ale viziunii noastre asupra lumii. in definitiv, nu ni se mai pare necesar sa argumentam in favoarea formei plate a pamantului sau in favoarea existentei "apei deasupra firmamentului", de vreme ce cosmologia noastra este astazi mai conforma cu realitatea decat cea a autorului Facerii.

In privinta inceputului vietii umane, suntem confruntati astazi cu intrebari de prima importanta, ale caror raspunsuri vor determina felul in care vom respecta, proteja si pastra existenta umana in viitor. Una dintre cele mai importante asemenea intrebari se refera la statutul embrionului preimplantat. Raspunsul definitiv poate fi dat numai stabilind exact ceea ce se intampla in primele doua saptamani de viata.

Pana cand oamenii de stiinta ne vor putea oferi raspunsuri satisfacatoare la aceasta intrebare fundamentala, vom fi lipsiti de informatia cruciala necesara elaborarii anumitor rationamente morale referitoare la natura si statutul embrionului si, am putea adauga, la viata umana in general.

Pentru ca, in ultima instanta, mai apare o intrebare esentiala: avem dreptul moral - adica, este voia lui Dumnezeu - sa ne folosim pe noi insine pentru a ne vindeca? Ne devoram intr-un sens bizar pe noi insine in scopul egoist al unei sanatati mai bune si al unei vieti mai lungi sau este voia lui Dumnezeu sa exploatam - in intregime si totodata cu respect, si cu mare grija - noile cunostinte si noua tehnologie care ne stau la dispozitie?

Suntem chemati sa ne pazim de panta tot mai alunecoasa care a produs deja o cultura a mortii sau, dimpotriva, capacitatea de a ne folosi propriile celule in scopuri terapeutice ne permite de fapt, pentru prima oara si intr-un mod aproape miraculos, sa implinim porunca: "Doctore, vindeca-te pe tine insuti"?

Persoane interesate